03.03.2015

Monseniorul Ghika şi Sfânta Scriptură

de Iulia Cojocariu (Actualiatatea Creștină, 3/2015, p. 19)

Monseniorul Ghika a scris două piese de teatru inspirate din Sfânta Scriptură, una intitulată La femme adultère („Femeia adulteră”), cealaltă Barrabas ou Le Préféré („Baraba sau Cel Preferat”). Ambele piese de teatru au ca punct de pornire un episod evanghelic: prima, pe cel al femeii adultere, care se găseşte în Evanghelia după Ioan (8, 3-11), cealaltă, pe cel al arestării şi condamnării lui Isus pus în legătură cu eliberarea lui Baraba (episod prezent cu unele diferenţe în toate cele patru evanghelii).
Prima piesă a fost publicată de Monseniorul Ghika atât în limba franceză, cât şi în traducere românească. Piesa a fost tradusă recent şi în limba bulgară. Cea de-a doua piesă nu a fost publicată niciodată, autorul nefinalizând-o. Pentru ambele piese de teatru există mai multe ciorne care s-au păstrat.
Cele două lucrări amintite ale lui Vladimir Ghika se subintitulează mistere evanghelice, denumire sub care în primele decenii ale secolului al XX-lea mai mulţi scriitori catolici au publicat piese de teatru cu subiect inspirat din Sfânta Scriptură sau din vieţile sfinţilor. Numele de mister evanghelic trimite la misterele din Evul Mediu, perioadă în care acestea s-au manifestat cu preponderenţă şi ca o formă de mărturisire a credinţei, dar şi ca un instrument de instruire a poporului credincios.

Despre relaţia dintre Sfânta Scriptură şi piesele de teatru, Vladimir Ghika vorbeşte într-un text care s-a transmis numai în transcrierea lui Georges Schorung. (Vezi mai departe în revistă)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interviu cu Pierre Hayet

Mgr Ghika au Collège des Bernardins

Memorialul Muzeu Mons. Vladimir Ghika

ABMVG Paris - 17.11.2012

Radio Maria Italia parla di Vladimir Ghika

Monseniorul sub nameti, 02/2012

PARIS, AMBVG, 26 XI 2011

Comemorarea inceputului calvarului Monseniorului cu o expozitie la Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti

Arhiepiscopul Ioan Robu a celebrat 67 de ani de viața în "compania" Monseniorului

6 noiembrie 2011, Arhiepiscopul Ioan Robu despre Monseniorul

Conferinta domnului Andrei Brezianu la Montreal

Foto Montreal 3/09/2011

Comemorare mons. Vladimir Ghika

Lansare carte MONSENIORUL

Cuvântul domnului academician Eugen Simion

Cuvântul domnului profesor Neagu Djuvara

Cuvântul doamnei conferenţiar Monica Broşteanu

Cuvântul domnului cercetător Emanuel Cosmovici

Cuvântul doamnei profesor Francisca Băltăceanu

Cuvântul doamnei cercetător Lucia Teodor

Cuvântul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti