Monseniorul Ghika – ”un sfânt, mereu cu inima în România”

Asociația Italienilor din România a găzduit, joi seară, în cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus , un moment de pioasă aducere aminte prilejuit de vizionarea  filmului documentar realizat de Anca Filoteanu, intitulat ”Cine a fost Mosniorul Ghika”. Întâlnirea, prin intermediul imaginilor de arhivă și a cuvintelor de mare simplitate și noblețe ale realizatoarei, care  unesc mărturii și capitole importate din viața Monseniorului Ghika (1873- 1954), a readus în dazbatere dosarul de beatificare a acestuia (propunerea fiind pornită din partea Arhidiecezei București), demers aflat într-un stadiu avansat în vederea aprobării Congregației pentru Cauza Sfinților, de la Vatican.

 ”Ultimul «uomo universale» al acestei lumi”, așa îl numea eseistul și criticul literar român, profesor dr. Edgar Papu, pe cel care a trăit și gândit în sfințenie.  Așadar, cine a fost Monseniorul Ghika și cărei cauze i s-a dedicat toată viața ? Mergând pe firul biografiei celui care a fost, preot, confesor, scriitor, poet,om de știință, diplomat (activitatea sa desfășurându-se în toate mediile, alături de la capete încoronate, șefi de state, politicieni, filozofi, artiști, scriitori, teologi, până la anarhiști, ocultiști…), Anca Filoteanu a reușit să concentreze în documentarul pe care care îl dedică personalității sale prestigioase, momentele mari, definitorii ale drumului său în slujirea Bisericii lui Christos. ” Născut în ziua de Crăciun, și-a ridicat cucea și a purtat-o cu demnitate într-o dragoste nesfârșită față de oameni, indiferent de religie sau de etnie”;”visul său a fost ecumenismul”, comenta realizatoarea filmului.             

Monseniorul Ghika a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotențiar) și al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franței). A fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Turcia. În anul 1878 este trimis la școală în Franța, la Toulouse, pe care o va termina în anul 1895, pentru a urma apoi, la Paris, Facultatea de Științe Politice. În paralel, frecventează cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept. Bolnav fiind, revine în  România unde își va continua studiile până în 1898, când  va merge la Roma pentru a urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor. În jurul vârstei de 29 de ani (1902) după un ”misterios discernământ”, pentru a fi „și mai ortodox” face profesiunea de credință catolică, spre stupoarea mamei sale… De fapt, dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea în toată lumea - la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires… Astfel, devine astfel unul din pionierii apostolatului laical.            

Reîntors în țară, se dedică operelor de caritate, deschizând primul dispensar gratuit Bethleem Mariae, la București, unde pune și bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță. Devenea astfel fondatorul primei opere catolice de caritate din România.           

În timpul războiului balcanic (1913) participă la serviciile sanitare și se dedică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea. În timpul primului război mondial să ocupă de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din ospiciul din Roma, de răniții de război, trecând de la misiunile diplomatice la cele populare, cu o naturalețe dezarmantă. La 7 octombrie 1923 este sfințit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului. Aici va rămâne  până în 1939,  iar Sfântul Scaun îi acordă, la scurt timp după hirotonire, dreptul de a celebra și în ritul bizantin. Astfel, Prințul Ghika devenea primul preot român biritual din Vechiul Regat. În misiunea sa alegea zonele sărăcăcioase, unde considera că acolo era mult mai mare nevoie de un spirit iubitor…           

Într-o mahala pauperă și periculoasă a Parisului, Villejuif, va reuși să schimbe din temelii spiritul cartierului. Dar se îmbolnăvește, fiind retras și numit Rectorul Bisericii Străinilor din Paris.  În mai 1931 este numit de către Papa Protonotar apostolic. Ezită să primească această numire deoarece, la intrarea în rândul clericilor, făcuse votul de a nu accepta niciodată demnități ecleziastice. În cele din urmă, primește numirea, făcând observația că „nimic nu se va schimba în felul meu de viață; va fi doar o panglică îngustă adăugată la reverendă.” La 3 august 1939 se întoarce în România, unde îl surprinde cel de-al doilea Război Mondial; refuză să părăsească țara, pentru a fi alături de săraci și bolnavi, pentru a-i putea ajuta și încuraja…Venirea la putere a comuniștilor va lăsa răni adânci în destinul său. Și totuși, monseniorul  refuză să plece cu trenul regal, din aceleași motive. Va fi arestat la 18 noiembrie 1952, sub acuzația  de „înaltă trădare” și întemnițat la Jilava unde este amenințat, bătut, torturat. Un an mai târziu, are loc procesul, iar la  16 mai 1954, după tratamentul bestial la care a fost supus, va trece la cele veșnice.            

Monseniorul Ghica, despre care au vorbit invitații Ancăi Filoteanu – Emanuel Cosmovici, Andrei Brezianu și preotul Ioan Ciobanu  - a lăsat o operă (scrieri în limba română și în limba franceză)  care are privilegiul de a fi inepuizabilă, prin densitatea referințelor  și multitudinea abordărilor (sit-ul www.vladimirghika.ro oferă multe informații în acest sens). Între acestea, merită amintite: ”Sfânta Fecioară şi Sfântul Sacrament”. Discursul rostit de monseniorul Ghika în noiembrie 1928, la deschiderea Congresului Euharistic de la Sidney (Australia);  ”Femeia adulteră”. Mister evanghelic cuprinzand un prolog, un act, un epilog. Pieasă teatrală. Tradusă de Al. Lascarov-Moldovan în 1938; articole istorice şi culturale la societatea literară „Junimea; articole de revistă în „Convorbiri Literare” (1907-1911), „Corespondentul”, „Revista săptămânală”, „Revista Catolică” (1912-14), „Cronica Surorilor de Caritate” (1919), „Documentarea catolică” (1930); ”Gânduri pentru zilele ce vin” (traducerea "Gândurilor" a fost realizată de Doina Cornea, după ediţia din 1962 a cărţii  sale în limba franceză: ”Pensées pour la suite des jours”); ”Convorbiri spirituale”; ”Interludiile din Talloires”.  Există însă și multe scrieri despre Monseniorul Ghika – ”un sfânt, mereu cu inima în România” , pentru a o cita pe realizatoarea filmului documentar, Anca Filoteanu.            

Dar  în pofida faptului că spațiile tipografice sunt prea puțin cuprinzătoare, chiar şi atunci când este vorba de personalități  atât de puternice prin misiunia și dăruirea lor, una în  fața cărora durerea pălește, făcând loc luminii și sfințeniei,  sperăm să găsim, pe viitor,  rezerve suficiente pentru o evocare pe măsura înaltului spirit al acestui cu adevărat Apostol al Bisericii lui Christos.    

http://www.curierulnational.ro/Actualitate/2012-11-24/Monseniorul+Ghika+–+”un+sfant%2c+mereu+cu+inima+in+Romania”+

Veronica Marinescu / veronica.marinescu@curierulnational.ro