Martor al alungării Fiicelor Carităţii

de Narcis ISPAS

La începutul anului 1948, fraţii Ghika au fost printre puţinii care au putut să-şi aleagă soarta: după abdicarea regelui, Dimitrie a ales să plece în exil, în Elveţia, iar Monseniorul Ghika a decis să nu-şi părăsească ţara, refugiindu-se la surorile de la Sanatoriul Sf. Vincenţiu de Paul, unde a fost obligat să asiste la distrugerea operei sale de o viaţă.
După rechiziţionarea Sanatoriului, Monseniorul Ghika scrie fratelui său:

Stau foarte confortabil aici (casa dnei Pâcleanu, din curtea Sanatoriului, n.a.); au vrut să mă gonească, să mă arunce iar în stradă. St. Vincent este încă ocupat, cu sigiliu pe toate camerele; surorile îngrămădite la subsol şi ieşirile păzite. Mère Soize (Sora Superioară, n.a.) a fost admirabilă; şi nu pot spune în cuvinte tot ce a însemnat pentru mine bunătatea şi delicateţea ei, în mijlocul situaţiei catastrofale în care se află opera de caritate.

După naţionalizarea Sanatoriului, spre sfârşitul anului, revine cu veşti:
Surorile (18) sunt pe punctul de a se muta dacă cedează la ameninţările şi jignirile celor care le pretind două din cele cinci camere care le-au mai rămas în subsol (refectoriul şi oficiul).

În sfârşit, în aprilie 1949, Monseniorul consemnează într-o carte poştală:
Cornetele au plecat toate. Unele la Paris, celelalte la Oradea.
Era vorba de surori care purtau pe cap o bonetă albă cu colţuri specifice numită în franceză „cornette”. Nu erau necesare fraze în plus: fratele său înţelegea prea bine durerea ce însoţea aceste cuvinte.

O mângâiere pentru Monseniorul Ghika este prezenţa părintelui François, spiritualul surorilor, rămas să slujească la capela Sanatoriului, despre care notează într-o scrisoare din decembrie 1950:
Cu părintele François e uşor să convieţuieşti; e foarte serviabil, activ şi plin de zel; e mult mai mortificat decât pare.

Câteva completări privindu-i pe aceşti colaboratori apropiaţi ai Monseniorului ne stau azi la dispoziţie prin deschiderea arhivei Ministerului Cultelor.
Despre ordinul Surorilor de Caritate ale Sf. Vincenţiu de Paul, venit în ţară în 1906, aflăm dintr-un raport întocmit de Sora Superioară:
Instituţia din Bucureşti tinde, de la primele clipe ale fundării ei, să formeze o instituţie românească cu o superioară şi membri români. Dar recrutarea necesită un timp foarte îndelungat, căci viaţa surorilor Sf. Vincenţiu de Paul , foarte aspră, cere o abnegare desăvârşită. Pe de altă parte formarea spiritului membrelor, aşa cum l-a înţeles sfântul lor fondator, este de asemenea foarte grea; de altfel tocmai pentru a uşura formarea acestui spirit, s-a găsit preferabil să rămânem alipiţi casei mame din Paris. Casa din Bucureşti posedă şi îşi administrează singură bunurile; ea nu este legată de Paris şi nu primeşte decât directive de ordin pur spiritual. Veniturile sanatoriului sunt afectate inclusiv spitalului pentru săraci, dispensarului şi orfelinatului; atât ca investiţii cât şi pentru întreţinerea lor. În anul 1939 s-au dat 14715 consultaţii gratuite, s-au făcut 33321 pansamente şi injecţii, s-au îngrijit 7980 bolnavi spitalizaţi, s-au dat 20800 porţii de mâncare la săraci şi 4000 pâini. În orfelinat s-au îngrijit şi educat 20 orfane. În rezumat instituţiile ordinului din Bucureşti şi Galaţi au ca scop ajutorarea săracilor şi bolnavilor români.
În instituţiile din Bucureşti şi Galaţi activau următoarele:
Bucureşti
1. Soize Marie, n.1874, Redon, Franţa, superioară, venită în ţară în 1921;
2. Marin Yvonne, n.1886, Alençon, Franţa, farmacistă;
3. Burgeois Suzanne, n.1888, Versailles, Franţa, sala operaţii;
4. Levet Marie, n.1890, Marseille, Franţa, orfelinat;
5. Bonu Maria, n.1896, Cioplea, jud. Ilfov;
6. Pitica Safta, n.1912, Traian, jud. Bacău;
7. Sprânceană Maria, n.1912, Hălăuceşti, jud. Roman;
8. Domnescu Eugenia, n.1913, Bucureşti;
9. Mihai Vasilica, n.1908, Galaţi;
10. Bauer Clementina, n.1907, Caracal, jud. Romanaţi;
11. Mantz Olympia, n.1906, Galaţi;
12. Cochior Ecaterina, n.1908, Faraoani, jud. Bacău;
13. Farcaş Emma, n.1913, Şincai, jud. Mureş;
14. Taffarel Antoaneta, n.1910, Bârlad, jud. Tutova;
15. Loncheva Maria, n.1880, Bogdansi, Macedonia;
16. Stoeva Maria, n.1912, Clementinovo, Bulgaria;
17. Mikailidiou Ana, n.1907, Sinope, Asia Mică;
18. Anghelou Simona, n.1895, Kirchiş, Macedonia;

Galaţi
19. Ardoin Anne, n.1892, Chateaubriand, Franţa, superioară;
20. Constanţianu Elena, n.1894, Constanţa.

Spiritualul Sanatoriului din Bucureşti era părintele lazarist François van der Jonckheyd, născut la 30 noiembrie1884, Anvers, Belgia; studii la Seminarul filosofic şi teologic Panningen, Olanda, intrat în monahism la 18 septembrie 1904 şi preot din 1911, cetăţean belgian, venit în ţară la 29 august 1934.