14.11.2011

În amintirea Monseniorului Vladimir Ghika


Pe 18 noiembrie 1952, Monseniorul Vladimir Ghika era chemat de urgenţă la căpătâiul unui bolnav. Şi, în timp ce mergea într-acolo, s-a apropiat de el o maşină a Securităţii, l-au obligat să urce într-însa şi l-au dus la Ministerul de Interne unde a stat mai multă vreme închis şi unde a avut de suportat multe şi brutale interogatorii. Ştim că în cele din urmă a ajuns la închisoarea Jilava. Plecase de acasă în grabă, să ducă mângâierea sufletească unui bolnav, dar a ajuns într-un loc unde o mulţime de oameni avea să se bucure de prezenţa sa. Ca un adevărat Apostol, Monseniorul Ghika a continuat şi în condiţiile aspre din închisoare să aibă grijă de cei greu încercaţi şi să le întărească privirea îndreptată spre Dumnezeul cel iertător şi milostiv. Mărturiile celor care l-au văzut şi l-au ascultat acolo sunt unanime în a susţine că Monseniorul Ghika a fost un om cu adevărat sfânt, adică un om călăuzit de Duhul lui Dumnezeu. În ciuda suferinţelor şi a mizeriilor pe care trebuia să le îndure şi el, la cei 80 de ani ai săi, Monseniorul Ghika nu-şi pierdea niciodată seninătatea şi pacea, bunăvoinţa şi bunătatea, răbdarea şi blândeţea. Nu e de mirare că pe mulţi, şi nu numai la Jilava, i-a adus pe calea credinţei adevărate, i-a convertit la credinţa catolică. El însuşi convertit şi mai apoi devenit preot catolic pentru Arhidieceza de Paris, nu şi-a cruţat niciodată timpul, şi după mii şi mii de ore de cateheză cu diferite persoane, bărbaţi şi femei, atât în Franţa cât şi în România, i-a călăuzit pe mulţi spre o adevărată viaţă de credinţă, spre o legătură statornică cu Dumnezeu. Eu personal am admirat şi admir mult această reuşită din viaţa Monseniorului Ghika, şi untori mă întreb de unde avea acea energie şi acea tenacitate care-l transformau pe Monseniorul Ghika în mare pescar de oameni pretutindeni, oriunde se afla și orice alte preocupări ar fi avut.
De când am început să-l cunosc mai bine pe Monseniorul Ghika din ceea ce am citit despre el, mi s-a părut întotdeauna că grija pentru mântuirea proprie şi pentru mântuirea aproapelui formează nucleul central al spiritualității celui pe care dorim ca Biserica să-l declare Fericit. În sprijinul acestei afirmaţii vin mulţimea celor convertiţi şi viaţa de sfânt şi de martir a Monseniorului Ghika, dar şi două cugetări notate cândva de el, care mi-au atras atenţia în sensul celor spuse mai sus: „Pentru Dumnezeu, un singur lucru te individualizează şi face din tine o fiinţă unică: mântuirea ta”; și „Dacă tu nu te preoccupi de mântuirea altuia, nici tu n-ai să te mântuieşti”. Sunt convins că puţinele cuvinte din aceste două citate cuprind, de fapt, un univers de gândire pe care Monseniorul Ghika nu l-a părăsit niciodată; de acolo porneau toate drumurile sale spre cei săraci, bolnavi şi nevoiaşi de tot felul, de acolo izvora zelul său misionar, acolo s-a ţesut haina sa de apostol al carităţii, chemat să transmită fără încetare iubirea lui Dumnezeu.
În 1905, Monseniorul Ghika le-a adus la Bucureşti pe Fiicele Carităţii; în 1907 vine cu aceste surori în ajutorul victimelor rămase în urma răscoalelor ţărăneşti; în 1913, când a izbucnit holera, odată cu războiul din Balcani, neobositele maici împreună cu Monseniorul se aflau în prima linie pentru a-i îngriji pe bolnavi. Caritatea lor izvora din perspectiva mântuirii, aşa cum el avea să noteze într-o cugetare pe care ne-a lăsat-o şi care, de asemenea, ne descoperă aceeaşi trăsătură de bază a chipului său spiritual luminat de căutarea mântuirii: „Dacă ştii să iei asupra ta durerea altuia, Domnul va lua asupra Sa durerea ta şi o va face să fie a Sa, adică aducătoare de mântuire. El o va lua cu un elan cu atât mai mare cu cât o găseşte deja ca dezrădăcinată şi transplantată în inima ta. Şi deoarece El o găseşte purificată de orice egoism, trasfigurata de puterea milei, sfinţită de iubirea creştină, consolarea va fi mai mare în celălalt, binecuvântarea mai vie în tine, bucuria de mâine va fi mai mare în amândoi”.
În 1927, Monseniorul s-a instalat într-o baracă de lemn, într-un cartier al Parisului, Villejuif. A trăit acolo într-o sărăcie cumplită, dar aleasă de bună voie, ca să fie asemenea muncitorilor din acea zonă pariziană. Anul 1939 l-a găsit în vizită în Moldova, la o proprietate a părinţilor săi. A cerut de la superiori învoirea să-şi prelungească şederea în ţară, pentru a-i ajuta pe refugiaţii care căutau scăpare în România, căci tocmai fusese invasata Polonia. Suferinţe grele s-au abătut cu războiul şi asupra României. Regele Mihai (care în luna octombrie a împlinit 90 de ani) a fost expulzat, şi a început calvarul pentru toţi. Monseniorul Ghika a fost martorul suferinţelor ţării şi ale Bisericii; drumul carităţii, cale regească pentru a găsi mântuirea proprie și mântuirea altora, s-a transformat treptat pentru Monseniorul Ghika în drum al martiriului său; martiriu pe care, de altfel, se pare că l-a dorit, l-a intuit și l-a profețit, așa cum rezultă din textele de mai jos. În Entretiens Spirituels (La Souffrance, pag.71), Monseniorul Ghika a scris:
«Ce vrea de la mine Domnul care vine în noapte, şi care mă loveşte?»
«Vrea să înţelegi că El te iubeşte, şi că te iubeşte mai mult decât toţi cei care te iubesc, şi mai mult decât tu însuţi ai fi în stare să te iubeşti. Vrea ca tu să voieşti ceea ce El voieşte, pentru că o voieşte: fericirea ta veşnică, deplină, perfectă. Vrea ca tu să primeşti, împreună cu dezvăluirea iubirii sale, şi relele care ajung până la tine, dacă trebuie să le înduri ; vrea ca, prin forţa iubiri sale, să le respingi, dacă puterea suverană a rugăciunii şi harul trebbie să te facă să le eviţi; - El vrea ca, în iubirea sa, aceste rele, oricare ar fi ele, tu să le uneşti cu comorile Mântuirii, cu puterile care salvează universul; - vrea ca, din dragoste faţă de El, tu să mergi până la a le căuta, pe aceste rele, dacă pot fi spre binele lumii şi spre slava Dumnezeului tău. Dacă te simţi vinovat şi mă auzi bătând în suferinţa ta, pe Mine, Inima Dumnezeului tău, fii spălat de durere, în sângele dumnezeiesc, de toată întinarea născută din vina ta. Dacă eşti nedesăvârşit, fii regenerat. Dacă eşti bun, fii mai bun.
Dacă durerea te răpeşte acestei lumi prin martiriu, intră fără ocol în bucuria Tatălui tău».
Undeva am găsit o altă cugetare a Monseniorului; ea se leagă bine de textul mai sus citat, ca una şi aceeaşi profeţie: „Pentru mântuirea sa, fiecare trebuie să fie pentru sine profetul divin, de o încăpăţânare neobosită, inspirat de propria sa moarte”.

Ioan ROBU
Arhiepiscop Mitropolit de Bucuresti

(din
Actualitatea Crestină, nr. 11/2011)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interviu cu Pierre Hayet

Mgr Ghika au Collège des Bernardins

Memorialul Muzeu Mons. Vladimir Ghika

ABMVG Paris - 17.11.2012

Radio Maria Italia parla di Vladimir Ghika

Monseniorul sub nameti, 02/2012

PARIS, AMBVG, 26 XI 2011

Comemorarea inceputului calvarului Monseniorului cu o expozitie la Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti

Arhiepiscopul Ioan Robu a celebrat 67 de ani de viața în "compania" Monseniorului

6 noiembrie 2011, Arhiepiscopul Ioan Robu despre Monseniorul

Conferinta domnului Andrei Brezianu la Montreal

Foto Montreal 3/09/2011

Comemorare mons. Vladimir Ghika

Lansare carte MONSENIORUL

Cuvântul domnului academician Eugen Simion

Cuvântul domnului profesor Neagu Djuvara

Cuvântul doamnei conferenţiar Monica Broşteanu

Cuvântul domnului cercetător Emanuel Cosmovici

Cuvântul doamnei profesor Francisca Băltăceanu

Cuvântul doamnei cercetător Lucia Teodor

Cuvântul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti