printre comunisti!

Madeleine Delbrêl (1904-1964)
Este una dintre tinerele care începând cu 1933 face apostolat printre comuniştii din Ivry, un alt cartier marxist al Parisului ca si Villejuif unde mersese părintele Vladimir Ghika cu câţiva ani mai înainte.

Mussidan este localitatea natală unde este educată într-un ambient burghez şi dezcreştinat. La 15 ani Madeleine Delbrêl se declara atee şi pesimistă. "Lumea este absurdă, viaţa este un non sens”. Către 20 de ani întâlnirea cu câţiva tineri creştini “pentru care Dumnezeu părea indispensabil ca şi aerul” o constrâng să gândească. Acceptă ipoteza posibilei existenţe a lui Dumnezeu şi începe să facă un parcurs neaşteptat: alege să se roage. Madeleine se adânceşte în rugăciune, nu pentru că se convertise, dar pentru că era convinsă acesta era unica atitudine posibilă pentru a verifica existenţa lui Dumnezeu.
Ar vrea să intre în Carmel, dar ajunge să urmeze o altă stradă care va transforma lumea întreagă în mănăstirea ei! Locul de activitate începând cu 1933 este Ivry, unde împreună cu alte câteva tinere găseşte soluţia la întrebarea catolicilor despre cum să se comporte cu marxiştii: „Dumnezeu nu a zis: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi cu excepţia comuniştilor!” Ea şi prietenele ei, înpinse de Evanghelie, trăiesc în mijlocul oamenilor, vorbind cu oricine, respectând şi iubind pe toţi. Astfel au reuşit să câştige multe inimi dintre cele care erau departe de Dumnezeu.
Alegerea făcută de Madeleine era de a trăi „cot la cot”cu toţi ceilalţi, fiecare cu un serviciu, loc de muncă, dar, în acelaşi timp de a se afunda în Dumnezeu cu aceeaşi tenacitate şi forţă cu care se afundau în societate.
Cardinalul Carlo Maria Martini a definit-o pe Madeleine „una dintre cele mai mari mistice ale secolului al XX-lea, iar la Paris şi în lume sunt multe persoanele care îi urmează spiritualitatea şi exemplul. Procesul ei de beatificare este în curs.

Descoperirea acestei personalităţi am făcut-o plecând de la un text care meditează ceea ce celebrăm în seara de joi a Săptămânii Sfinte:
"Dacă ar trebui să aleg o relicvă a pătimirii tale, aş lua acel lighean plin cu apă murdară. Aş străbate pământul cu acel vas şi la fiecare picior m-aş încinge cu prosopul şi m-aş apleca cât mai mult posibil, fără să ridic capul mai sus de genunghi pentru a nu distinge duşmanii de prieteni. Aş spăla picioarele vagabondului, ateului, drogatului, puşcăriaşului, criminalului, al celor care nu mă salută niciodata, al acelui prieten pentru care nu reuşesc să mă rog... şi toate acestea în tăcere, pentru ca toţi să vadă în ceea ce fac Iubirea Ta!"
Cum să nu vedem asemănarea cu Vladimir Ghika, care nu a făcut altceva toată viaţă!